Povestea portarului Ionuț Ailenei, care în doar câteva luni a venit din Liga 3 și a ajuns titular în Superligă! Penalty-ul care i-a schimbat cariera și cui dedică toate reușitele |  SPECIAL 

Povestea portarului Ionuț Ailenei, care în doar câteva luni a venit din Liga 3 și a ajuns titular în Superligă! Penalty-ul care i-a schimbat cariera și cui dedică toate reușitele |  SPECIAL 
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Leo Grozavu a surprins în acest sezon prin titularizarea în poarta Politehnicii Iași a lui Ionuț Ailenei, un tânăr de doar 22 de ani considerat la startul campionatului a treia opțiune pentru postul numărul unu.

Povestea portarului Ionuț Ailenei, care în doar câteva luni a venit din Liga 3 și a ajuns titular în Superligă! Penalty-ul care i-a schimbat cariera și cui dedică toate reușitele

Deși avea două variante mult mai plauzibile pentru titularizare, nord-macedoneanul Risto Jankov (25 de ani, titularul postului în sezonul trecut de Liga 2) și basarabeanul Dumitru Celeadnic (31 de ani, portar adus de la Șeriff Tiraspol, echipă cu care a jucat și în Champions League), Grozavu a mers pe mâna tânărului Ionuț Ailenei. Asta deși tânărul goal-keeper născut în Pașcani nu apărase în Liga 2 decât în 3 partide.

Fascinat de atmosfera din Giulești. „A fost o experiență de neuitat. Tot respectul pentru fanii Rapidului”

Poli Iași a cedat cu 2-3 în Giulești, în etapa a 12-a a SuperLigii, dar echipa lui Leo Grozavu a făcut poate cel mai bun meci din acest sezon și a contribuit din plin la spectacolul din teren. Printre remarcații Iașiului s-a numărat și portarul Ionuț Ailenei, 22 de ani, care la scorul de 2-2, în prelungirile primei reprize, a apărat penalty-ul executat de golgheterul Albion Rrahmani.

Acesta a fost fascinat de atmosfera din Giulești și spune că s-a simțit cu adevărat fotbalist în infernul vișiniu. „Sincer, nu am simțit nicio presiune. Atmosfera din Giulești mi-a transmis plăcerea de a juca fotbal. Orice jucător își dorește să joace cu tribune pline, cu o astfel de atmosferă. A fost o experiență de neuitat și sper să nu fie ultima, îmi doresc să mai revin să joc în Giulești și să obțin victorii. A fost primul meci al meu în Giulești, iar atmosfera a fost incredibilă. Tot respectul pentru galeria Rapidului”, a declarat Ionuț Ailenei pentru ProSport.

„Știam unde bate Rrahmani. Păcat că penalty-ul apărat nu ne-a ajutat să obținem un punct”

Tânărul goal-keeper al Politehnicii spune că știa unde va bate atacantul Albion Rrahmani, întrucât a analizat acest lucru cu antrenorii de portari Radu Sardescu. Și nu-și ascunde frustrarea pentru faptul că Iașiul nu a obținut măcar un punct în Giulești, în ciuda jocului pe alocuri foarte bun prestat.

„Știam că Rrahmani bate acolo, am avut vizionări cu domnul Radu Sardescu. Chiar dacă se spune de multe ori că penalty-ul se ratează, eu zic că l-am apărat eu. Nu că l-a ratat atacantul. Din păcate, acea intervenție a mea nu a putut ajuta echipa să obțină un punct. Dacă nu am fi pierdut, satisfacția ar fi fost cu atât mai mare. Dacă am fi luat un punct, ar fi contat și acel penalty, așa… a rămas doar pentru statistici. E frustrant să înscrii două goluri pe terenul Rapidului, să aperi un penalty, să ai o evoluție bună și totuși să pierzi”, a mai spus Ionuț Ailenei.

Un an de vis și un salt uriaș! De la Liga 3 a ajuns titular în prima ligă

Venit în iarnă la Poli Iași, pentru a fi a treia soluție pe postul de portar, după plecarea austriacului Tobias Knoflach, Ionuț Ailenei a fost rezerva lui Risto Jankov în Liga 2. Portarul născut la Pașcani, pe 30 ianuarie 2001, a debutat la formația ieșeană în luna martie, într-un meci cu Progresul Spartac (3-1 pentru Iași), din ultima etapă a sezonului regulat a eșalonului secund. Iar primele meciuri ca titular au fost chiar ultimele ale sezonului trecut, cu Unirea Dej (0-0 în deplasare) și Dinamo (4-1 pe teren propriu).

După doar trei prezențe în eșalonul secund, Ailenei s-a trezit titular în elită. Iar evoluțiile sale nu au fost deloc rele, ba chiar l-au silit pe Leo Grozavu să-l folosească titular în continuare, tehnicianul apreciind prestațiile tânărului portar.

„A fost un salt rapid și destul de mare pentru mine, dar mereu am fost pe principiul că trebuie să muncesc, să fiu serios la fiecare antrenament și la joc, indiferent de eșalon. Dacă ești serios și dai totul la antrenamente și la jocuri, la un moment dat seriozitatea asta se răsplătește într-un fel sau altul. În Liga 2 am apărat foarte puțin, am fost și eu uimit de acest salt. Dar fotbalul nu te schimbă. Și la Liga 3, și la Liga 1, pentru noi, portarii, e aceeași chestie. Trebuie să ne facem meseria, să apărăm poarta și să nu luăm gol. Așa a fost să fie în cazul meu, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această oportunitate și sper să fie cât mai multe meciuri în prima ligă de acum încolo”, a completat Ailenei.

A început fotbalul ca atacant, la Pașcani. Un penalty apărat i-a schimbat cariera

Născut la Pașcani, Ionuț a început fotbalul în orașul natal, la 6 ani și jumătate. Dar nu portar, ci atacant. Ca orice copil pasionat de fotbal, îi plăcea să înscrie goluri. „Chiar marcam multe goluri, în special cu capul. Îmi plăcea mult atacant. Am jucat vreo 8 luni în atac la CSM Pașcani, până am ajuns în poartă. La unul din antrenamente nu am avut portar și atunci m-am băgat eu, pentru că aveam nebunia asta de a mă arunca după mingi. Mă aruncam prostește după orice minge. În ziua aceea am apărat un penalty bătut de un coleg. Am simțit ceva în momentul acela. A fost un sentiment aparte, o mare plăcere. Și de atunci în poartă am rămas”, rememorează Ionuț Ailenei. A fost penalty-ul care i-a schimbat cariera.

La scurt timp după acest moment, Ionuț a primit de ziua lui, la 8 ani, un echipament de portar de la părinții săi, pe care l-a îndrăgit enorm. L-a îmbrăcat la fiecare antrenament și a devenit portarul piticilor de la CSM Pașcani. Bucuria tatălui, Marius Ailenei, fost portar la Ceahlăul, alături de care Ionuț a făcut multe antrenamente specifice.

De la Pașcani a ajuns la Vaslui, după ce a fost remarcat la mai multe turnee de către președintele celor de la Sporting Juniorul, Cornel Cracea. A fost ulterior împrumutat în Liga 3, la echipele Foresta Suceava și Dante Botoșani, iar după desființarea acesteia din urmă, în ianuarie 2023 a ajuns la Politehnica Iași.

„Mă bucur că am ocazia să mă antrenez alături de Silviu Lung Jr. Este o onoare să-l am alături”

Ailenei a apărat în 8 din cele 11 meciuri disputate de Poli în acest sezon al SuperLigii, fiind de șapte ori integralist. În prima etapă a fost rezervă, după care a intrat titular în următoarele șase partide. Au urmat două partide în care Silviu Lung Jr (34 de ani) a fost integralist în poarta Iașiului, iar Ionuț Ailenei a revenit între buturi în repriza a doua a meciului cu Petrolul, după ce Lung a acuzat probleme medicale.

Chiar dacă venirea lui Lung Jr înseamnă, practic, trecerea sa pe banca de rezerve, Ionuț Ailenei este fericit că are șansa de a se antrena la Iași alături de unul dintre cei mai importanți goal-keeperi români din ultimii ani. Și este convins că dacă va munci în continuare la fel de mult, fotbalul îl va răsplăti.

„Silviu Lung e un băiat de caracter, un portar foarte bun și mă bucur mult că am onoarea de a mă antrena alături de el. Mereu am de învățat de la el. Ne întâlnim mereu cu situații de joc la antrenamente, la analiză, important e să înveți din greșelile proprii, dar și din greșelile altora. Vorbim și de greșelile portarilor mari din Champions League, de portarii de la alte echipe. Îi cer sfaturi în permanență și el îmi mai mai explică unele aspecte. Îl ascult cu atenție pentru că știu că am ce să învăț de la el. Mi-a explicat multe aspecte legate și de ieșirile pe centrări, pentru că am văzut că are mare încredere la aceste ieșiri”, a explicat Ionuț Ailenei.

A trecut recent printr-o dramă. „Fotbalul este ca o terapie pentru mine. Când sunt pe teren și la antrenamente uit de probleme, de necazuri”

În luna august, înainte de meciul din Cupa României cu SCM Zalău, Ionuț Ailenei a trecut printr-o dramă. Și-a pierdut mama și a suferit enorm, dar fotbalul îl ajută să facă față ceva mai ușor acestui moment cumplit. Tânărul goal-keeper al Iașiului spune că fotbalul este ca o terapie pentru el.

„Pentru mine fotbalul este o terapie, mă ajută să trec peste toate problemele. Când sunt la antrenamente și la meci uit de toate necazurile, mă detașez de greutăți. De curând mi-am pierdut mama, iar penalty-ul apărat cu Rapid i l-am dedicat ei. Înainte de fiecare meci mă gândesc la mama și sper să fac un joc bun, să am reușite pe care să i le dedic ei”, a completat, cu lacrimi în ochi, Ionuț Ailenei.

Promovarea și debutul în Superligă, momente de pus în ramă

Pentru tânărul portar ieșean toate evenimentele s-au succedat pe repede înainte în 2023. A fost mai întâi transferul la Poli Iași, apoi debutul în Liga 2, promovarea în elită și debutul în primul eșalon.

Și toate sunt borne importante, imposibil de ierarhizat. „E greu să spun care a fost cel mai frumos moment, pentru că toate evenimentele trăite în acest an la Politehnica Iași au fost speciale pentru mine, pentru cariera mea. A fost mai întâi debutul la Poli, promovarea în SuperLigă, iar debutul în prima ligă a venit ca o încununare. Și acest meci cu Rapid a fost ceva special, mi-am dorit mult să pot juca în Giulești”, a conchis Ailenei, care l-a avut ca idol pe Iker Casillas, iar acum îi urmărește cu atenție pe Manuel Neuer, Yann Sommer sau Andre ter Stegen.

„Putem încheia anul în primele zece locuri”

Chiar dacă Poli ocupă momentan locul 13, care duce la baraj, Ailenei este convins că echipa din Copou se va redresa până la final de an și va urca în clasament.

„Clasamentul e foarte strâns, cu două victorii legate poți să urci aproape de play-off chiar. Eu sunt optimist, vreau să cred că până la sfârșitul anului vom fi undeva în primele zece locuri. Sperăm să vină și prima victorie acasă. Ne dorim foarte mult să câștigăm și pe teren propriu, să ne mulțumim suporterii, să-i facem fericiți pe ieșeni. Vom avea acum două meciuri consecutive acasă și sunt convins că vor veni victoriile și acasă”, a concluzionat Ionuț Ailenei.

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este ca…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×